Mai dă-mi să-ți mai umplu paharul
cu rostul atâtor cuvinte
ce-au pus imortele-n hotarul
cu borne-ntre suflet și minte.
Tu umple-mi tot hăul ce strigă
la sfinți ce-i veghează durerea,
o stâncă-n abisuri să-nfigă
speranța ce crește puterea.
Să bem din pahare și hăuri
divinul crescut pe morminte,
speranțele fie-ne tăuri
în munții de alte cuvinte.
Și-n brațe să trecem hotarul,
călcându-l în dans ca de iele
ce simt doar o noapte amarul
licorii din plânset de stele.
Să facem cuvintele luturi
cuprinse de vânturi și ploi
în mâini ce frământă trecuturi
pe roți cu hotarul în noi.
Daniel Vișan-Dimitriu
(11 aug. 2019, Craiova)
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de a găsi sens și speranță în mijlocul suferinței și al trecerii timpului. Vorbitorul caută alinare și putere în cuvinte, văzându-le ca pe un liant între suflet și minte, capabile să transforme durerea în ceva divin.