În locul meu de taină, timpul are
momente ce se-amestecă, vrăjite,
şi îmi aduc spre viitor trecutul
aşa cum l-am parcurs, doar că îmi pare
prea gârbovit sub vise neîmplinite.
Am rădăcini în visele-mi rebele
pe care sunt uitări depuse-n salbe,
înşiruiri de renunţări şi lacrimi
din vremuri mai uşoare sau mai grele,
ce par, plutind prin timp, fantome albe.
Îmi cresc treptat, sub aparenţa verde,
senzaţii neplăcute în tulpină,
şi numai eu le văd, în scurte clipe
din timpul care, uneori, îmi pierde
chiar visul cel cu veşnica grădină.
În locul meu de taină, timpul trece
spre-al veşniciei invizibil prag,
dar mă opresc, mi-e teamă să îl calc;
las mintea neştiutul să-l disece
şi simt, din viitor, chemarea, vag.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și asupra modului în care trecutul influențează percepția viitorului. Vorbitorul simte o chemare vagă din viitor, dar ezită să facă pasul, preferând să analizeze necunoscutul.