Nu știu, cu ceasul meu, ce se întâmplă!
E nou… doar că abia l-am cumpărat,
Nu merge cum era de așteptat
Și-i simt secundele pulsând în tâmplă.
Rămâne-n urmă cu o amintire,
O ia ‘nainte cu speranțe noi,
Se-oprește-un timp și-așteaptă ca și noi
Să ne oprim în visul de iubire.
Să ne privim cu ochii care-odată
Ne străluceau cum numai sus, pe cer,
Plutind, de ani lumină, prin eter,
Aceleași stele, strălucind, se-arată.
E-un ceas frumos și vechi, aristocratic,
Ce nu mi-a fost de nimeni garantat
Atunci când l-am ales și l-am luat;
Îl iert când mă mai pune pe jăratic.
Ne înțelegem bine. El cu mine
Mai stăm, ne avântăm, nedespărțiți
De timpul care-n pași împleticiți
Ar vrea, de ceasul meu, să mă dezbine.
Sensul versurilor
Piesa explorează relația complexă dintre om și timp, personificată printr-un ceas defect. Ceasul devine o metaforă pentru amintiri, speranțe și dorința de a opri timpul în momentele de iubire.