Venise Gicu mai devreme-acasă
De cald – păi cum? – ce alt motiv avea
Să lase el băieții chiar așa
De capul lor.. cu vin de tămâioasă.
Era atât de cald că se lipise
Cămașa fleașcă de spinarea sa,
Iar cipilica îi aluneca
De pe chelia care se-nroșise.
C-o tot freca, săracu Gică, des,
Plimbând pe ea, cu o mișcare blândă,
Tichia ce-i părea, acum, osândă
Și ar fi vrut s-o schimbe cu un fes.
Dar nici căldura nu putea să-nmoaie
Un spirit c-al lui Gică, jovial,
Cu capu’-n nori, distrat, atemporal
Și care.. vrea acum să facă-o baie.
Și-n timp ce se dezbracă Gică-al nost’,
Îi spune-un banc nevestei, nou-nouț,
Împopistrat cu aburi de vinuț,
Dar bun și … nu mai știu cu ce-o fi fost.
Căci n-ajunsese bancul lui la cap
Și Veta, -ncremenindu-și vorba-n pâs,
A înlemnit când hohote de râs
I-au zguduit țâțânile-n dulap.
Sensul versurilor
Piesa descrie o zi toridă de vară și un personaj, Gică, care încearcă să facă față căldurii cu umor și o atitudine jovială. Finalul surprinde un moment comic între el și soția sa.