Era ceva în atmosferă,
o boare uscată, un aer încins,
parcă s-ar fi scuturat o cometă
scăpată pe sens interzis.
Carele se răsuceau descriind
variabile intersecții
pe Calea Lactee marșăluiau
nevăzuți meteoriții.
Tu erai mult mai departe de ei
într-o direcție contrară,
să te ajung mi-ar fi trebuit
treizeci de ani și o vară.
Nu-ți vedeam decât un colț de obraz,
păru-ți căzuse pe frunte,
numărai sateliții de tinichea
ca pe niște mărgele mărunte.
Ți-am făcut semn și tu ai răspuns,
sau poate mi se păruse doar mie,
s-ar fi putut să mă-nșel,
cine știe!?
În atmosferă era cu siguranță ceva,
un sentiment cosmic rebel,
te-am sunat, te-am sunat, te-am sunat,
și n-ai răspuns la apel.
Sensul versurilor
Piesa descrie o distanță emoțională și fizică între două persoane, sugerând o conexiune pierdută sau imposibil de atins. Naratorul simte o prezență cosmică și încearcă să se conecteze cu cealaltă persoană, dar eforturile sale sunt în zadar.