Chemarea.
Răsună clopotul țării-n dungă.
E zi de bocet și de plâns amar,
Stau munții muți și cerul stă să plângă.
Hristos, divinul, moare pe Calvar.
Mulțimea stă-mpietrită la o parte,
Pământul se cutremură uimit,
Dintre tâlhari, Isus își înalță glasul
Strigând spre boltă: „Iată! S-a sfârșit!”.
E-o proclamare-n glasul care strigă.
E-o anunțare-a unei biruinți,
E glasul Celui care stă să-nvingă,
Făuritor de cale pentru sfinți.
Sfârșitu-s-a de-acum domnia morții,
Sfârșită-i tirania lui Satan,
În lemnul Crucii e zăvorul porții
Prin care El ne cheamă-n alt liman.
În zi de jale, ceas de biruință!
Călcând pe moarte, El împarte har.
Tu azi primește, frate de credință
Și-ntrând prin Cruce, sari peste hotar!
Sensul versurilor
Piesa descrie moartea lui Hristos pe Calvar ca un sacrificiu suprem și o biruință asupra morții. Invită ascultătorul să primească harul divin și să treacă dincolo de limitele lumești prin credință.