E ca și-o plantă, de monumentală,
Un scump dorit de ambient,
Fragilă, de interior, de-o neglijezi… fatală;
Ți-e dependentă în totalitate, e-un excipient…
N-are niciun habar de întreținere,
Niciun produs nu-ți dă, e un consum;
Se dă-ntr-o floare în 10 ani, spre propria menținere…
Nu are preferințe de stăpân, îi e orişicum.
S-o sprijini vrea mai mult cu ani ce trec,
Spațiu-i devine mic și mai mult vrea!
Pretențiile-i, la resursele ce ai, le-ntrec…
E ornamentala! Poate fi o plantă, sau e EA!.
Și se pretinde fără anotimp, o pururi verde,
Infatuată, ignorând nevoile exterioare
Și moare într-un final lipsită de-ajutor, fără dezmierde;
Crezându-se că-i îndeajuns EA, să facă ornament… doar cu o floare!?!
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație toxică în care o persoană este dependentă de atenția și resursele celeilalte, fără a oferi nimic în schimb. Metafora plantei ornamentale subliniază fragilitatea și egoismul acestei persoane, care se crede autosuficientă, dar în final se autodistruge.