Colind, colind două mii treisprezece, pentru o ultimă dată, oară,
ca pasăre ce-şi uită puii, până ieri puf, spre o Africă ce-o zboară,
la şarpe, doar ce-i dezbrăcat de piele, o aşteptând pană neavută,
rămas reptila târâtoare ce-şi cântă solz, în solz, era-i tot mai, tot mai pierdută.
Ar, ar pământ cu plug, îl zgândăr riduri, brazdele adânci
în ultimul anual periplu de păduri, mări, de câmpii, de faleze, de lunci,
pe-un calendar de eternitate, un treisprezece întors în treizeci şi unu,
ce vis l-aş vrea, să mă întâlnesc cu mine, voi, explodând fericirile.. nebunu!.
Urez, urez azi, de pe-o ultimă bancă a nopţii într-un şezând, alt an,
c-un strigăt, dincolo de orice disperare, în vibratoare unde până şi-n ultimul timpan,
că piere iar un pic o lume din parcul meu cu bănci şi multe, multele alei,
dar las, cu şişul scrijelit pe-o şipcă, să vă fie cel mai bun, „să aveţi toţi, să ai totul ce vrei! „..
.. plini braţele cum bucuriile de flori de tei, sprinteni, uşori cum artificiile scântei, nemuritori, o lume, ne sărbătorind cu toţii ziua, dragii mei!!!
31. 12. 2013
Sensul versurilor
Piesa este un colind atipic de sfârșit de an, reflectând asupra trecerii timpului și pierderii, dar și urând un viitor mai bun. Este o meditație nostalgică asupra momentelor care se duc, dar și o speranță pentru bucuriile ce vor veni.