De Daniel Aurelian Rădulescu
Cuvinte straniu așezate
În metaforă, sau explicite,
Creând memoriei ispite
În alb, sau rime preferate.
Sunt muzica unui sonet,
Precum sonata-ncântătoare,
Redând auzului splendoare
De formă, pe un fond discret.
Accentu-l pun în prozodie,
La semnul precis de baghetă
De-un dirijor, ce-n vis cochetă
Cu muza-n ritm de poezie.
În salt fragil pe portativ,
Sunt nota-n gamă de-alfabet,
Cum gustul finului șerbet,
Făcând din fad, plat, emotiv.
Sunt imn de țară, sau o odă,
Libret de operă, un teatru,
Sunt cursurile-n amfiteatru.
Sunt mersul pasului la modă.
Au vraja de-a crea candoare,
Suavul de-a produce vrajă.
Sunt tot; iubita de pe plajă,
Ce-o furi unui rival de Soare!
Sunt matematică-n cadență,
Sunt epicul în liric pus,
Sunt timpul, ce citim și-i dus.
Sunt un motiv de existență!
Sunt gaj d-eternică prezență!
Sensul versurilor
Piesa este o reflecție asupra naturii versurilor și a rolului lor în viață. Ele sunt văzute ca muzică, matematică, emoție și un motiv de existență, un gaj al prezenței eterne.