Cascade, clepsidrei îmi mătură timp,
Mi-e frică de golul ce cască, ce-i dus,
Nu pot s-o întorc, n-am statut de Olimp..
Mă trec oră, zi, lună, an, spre apus.
Ce straniu mi-e gândul, perfid de peren;
Mă minte că sunt neschimbat şi tot tânăr.
Treptat pierd prieteni, colegi, pierd teren..
Refuz timp să scad, refuz ca să număr.
Am zile şi nopţi, fără şiruri, pierdute,
Le trec ca să treacă-n risipă pe veci;
N-am mintea de-a şti să le fac petrecute..
Aş vrea să le-ngheţ; le conserv, le ţin reci!.
Pe ceas mi-l fac singur, cu limbi fără număr,
Refuz sărbătoarea de trecere-n an;
Privesc viitoru-n trecut peste umăr..
Refuz orice calcul, rămân vieţii fan!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o meditație melancolică asupra trecerii timpului și a îmbătrânirii. Naratorul refuză să accepte scurgerea timpului și încearcă să se agațe de trecut, simțind teama de pierdere și schimbare.