Am un dușman de moarte, timpul,
Ce-i singurul inexorabil fără stop.
Nu-i pot decide ritmul, lin sau de galop,
Chiar de divinității în cerșit îl stipul.
Îl am cu mărturii nenumărate
Pentru distrugerile-mi de proprietate,
Vizibile; constrâns din libertate
De-a avea dorințe noi, neexplorate.
Îl pierd în fiecare zi, din ce-am avut;
Mă uit în juru-mi, oamenii se schimbă,
Nu sunt la fel, vorbind aceeași limbă.
Urăsc profund apelativul.. A trecut!.
Ce schimburi chimice în creier îmi produce,
Dându-mi impresia că sunt mereu la fel
În propria-mi introspectivă d-eternel,
Cu judecata-i crudă și final de cruce!?.
De ce nu se curbează timp, ci numai spațiu,
Să-l fac un rond, să mă întorc copil,
Să fiu într-un perpetuu viu exil..
Veșnic să fiu contemporanul lui Horațiu?!.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă interioară cu trecerea timpului și efectele sale asupra vieții și percepției. Vorbitorul deplânge pierderea, schimbarea și inevitabilitatea morții, dorindu-și să poată controla sau inversa cursul timpului.