Tristețea a-ntâlnit căderea;
nu știu de ce le asociem,
căci dacă ne-afundăm,
ne pierdem și contact și prevederea,
necaz nu mai disociem
și dispărem.
Eliminați, suntem nimic,
întregu-i la întâmplare;
în pierdere de adrenalină,
upuși de limpic,
nu găsim scăpare!
Și avem vină?..
Neimportant a cui,
n-avem ieșire,
ne prăbușim pe zi ce trece..
Pierdut îți spui;
ah, nemurire,
îs deja rece!..
Și nu-i scăpare,
depindem veșnic de un altul,
orice ai face,
importanță n-are,
e doar hazardul,
e o carapace..
S-o spargi?
Nici vis nu e, s-a dus,
ești ros de neputință,
cum bacteriofagi
specifici.. Ești intrus!
Căință..
Nu-i îndeajuns;
la mult abis pericol e.. ieșirea
când nu e oxigen
și-azotu-n vene e indus,
e grea reîntregirea..
Și îngenunchem!
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de depresie și neputință. Vorbește despre pierderea speranței, dependența de alții și senzația de a fi prins într-o carapace, incapabil de a schimba cursul evenimentelor.