Sunt un moștenitor de vechi petiții
Ce în trecuturi faste se citeau
Cu mintea dezgolită de ambiții
Pur personale… și-altruism îmi răspundeau.
M-aștern și-acum, ades, din când în când
În „manu”scris – un anacronic caligrafic –
Sperând să pot fi pipăit, nu numai gând;
Nu doar o adresă de e-mail, un demografic!.
Cred încă, cum în Dumnezeu, că rugămintea
De-i sinceră, ce-o am de la străbuni,
Poate-are șansa de-a-nmuia precum penița, mintea
Și inima la primitor dorit, sau la tribuni.
Mă las pierdut pe coala de hârtie
Cu castul simț deschis cum un album;
Mă prezentând fișic de poze, de cuvinte o mie,
Fără retușuri despuiat… fals nicidecum.
Iubitele azi preferă nud pe site-uri
Sau declarații-n link-uri pe facebook!
Intim, nu mai împinge inima în salturi…
Suntem concurs! Sunt licitat; cât pot s-aduc?!.
E doar „adus” sau „dat”, unic criteriu
Și scrisu-n sine-n iz de personal
N-are destinatar, e sclavul la imperiu…
Răspuns; copie-n fax robotic, teatral!.
E oare scrisu’ un arhaism, un fals în acte,
Un necrezut de cititori? Gravă eroare
De-a nu cunoaște adevăr și nici dreptate!!!..
Uitând onoare, cinste-n scris… Așa e oare?!?.
Mi-e dor de „scris”, de mâna ce-l întinde,
Călăuzită cald de la o-nvățătoare;
Să uit bătut de taste, scris ce se pretinde!
Aș vrea o lacrimă să vărs; o pată pe-o scrisoare!..
06. 06. 2011
Sensul versurilor
Piesa exprimă nostalgia pentru scrisul de mână și pentru valorile umane pierdute în era digitală. Autorul deplânge superficialitatea relațiilor moderne și transformarea individului într-o marfă.