Ce păcat că mă trag azi din ţara ruşinii
Şi-i păcat reciproc că şi ea m-a pierdut
Şi-o respect că mi-e cuibul de loc al venirii,
Drept tărâm ce credeam fericit început!
Şi-a mânjit plai de vis de ambiţii deşerte,
Jucând rol de-un popor ce-şi pretinde valoare,
Ce răsare-n mirosul de hoituri dejecte,
Cu tărie de moţ, atotprovocatoare!
Ce păcat că mă supăr pe-un loc de pământ
Fără viaţă, conştiinţă, ruşine, credinţă
Şi mă plâng că n-am cui, ca şi alţii, înfrânt
De-o izbelişte sumbră, în vid de conştiinţă.
Unde-mi sunt şi părinţii, prietenii lor,
Ce mi-au dat din bun-simţ, gustul fin al valorii?
Ce păcat de imensul nedrept! Muritor,
Mi-aş dori să reînviu frumuseţea splendorii!
Tot mai sunt pionierul pitic patriot
Şi nu vreau decât singur să-mi cer libertate;
Din bunici, la părinţi s-o redau, la nepot…
Sunt român gând şi sânge pentr-o eternitate!
Deci îmi iartă tu ţară, îmi iartă popor,
Judecata-mi spre cei ce-au drept simbol „golan”,
Ce-au furat un drapel şi-au lăsat un cotor,
Ce-i din os de străbuni… Pentru ei, un ciolan!?!
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment complex de patriotism amestecat cu dezamăgire față de starea actuală a țării. Vorbitorul își afirmă identitatea română, dar critică corupția și nedreptățile, dorindu-și o renaștere a valorilor și frumuseții de odinioară.