Sunt săritor de coardă-nspre abis,
Îmi simt în coccis lovitura de solid.
Am vise sadice să mă afund în interzis,
Să mă transform în altceva din insipid.
Doresc continuu ce mulți alții se feresc,
Sunt hărăzit veșnic să lupt ca un erou.
Am ținte imposibil și-izbutesc
Căci am iubirea-n schimb eternul nou.
E scrisu-o stâncă, munte, este o-ncercare?
Am oare darul să incit, să spun altfel?
Intuitiv am vise, sentimente.. oarecare?
Am rima ne-nsoțind în ritm, sunt eternel?.
Din litere ce știu, transmit cuvinte?
Pot ca să văd altfel și crez și erezie?
Am ‘ndeajuns suflet să te țin, îți pot fi minte?..
Și merit să fac vers, să-ți scriu o poezie???..
Sensul versurilor
Piesa exprimă îndoiala de sine și căutarea unui sens, oscilând între dorința de a crea și teama de a nu fi suficient. Vorbitorul se întreabă dacă are darul de a transmite ceva valoros și dacă merită să scrie poezie, având iubirea ca motivație.