Pe câți am cunoscut, pe câte,
Stau toți în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer..
Le scot „on play” cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri..
Mi-e dor de toți, de ierni, de veri..
.. De cele chipuri reștuite;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Și sunt sărac, că le-am pierdut..
Și cât le-am vrut, cât m-am zbătut.
.. Le-am adunat cu drag o viață
De-am vrut doar eu, c-așa a fost ață,
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere.. sau în pat.
N-am nicio cameră obscură,
Stau c-ochi deschiși, timpul mă fură;
Nu-i am din nou alăturea,
Nu pot să-i chem, le-am uitat stea..
.. Sunt numai aștri fără nume,
Adesea-s numai a mea lume
De-mprejurări, vise tactile
Se promenând cadre-n pupile.
Cum să-i mai chem, căci de-ar veni
Aș fi atunci, poate-aș refi,
Dar nici eter nu mă ajută;
Trecut e-o undă, o redută.
Or fi aceeași cum simt eu
Sau sunt efemer curcubeu
Ce-l văd sublim, nu pot atinge..
Lumină ce din bec se stinge?!.
Sunt prizonier, handicapat
De-un simț ce-i unul câștigat
Și l-am pierdut anticipat;
E simțul vorbei.. Mi s-a luat!.
Ce stranii simțuri înnăscute
-Auz, văz, pipăit.. multe-
Toate depind de-o exprimare
Ce ni s-a dat din întâmplare..
.. În partaj infim de animale!.
PS.
E-o pierdere universală
Ce-o plâng, ea-i a mea boală
La scara mea de-un simplu om..
Aș vrea să-i am toți crengi, un pom!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund pentru persoanele și momentele pierdute din trecut. Naratorul se simte izolat și mut, incapabil să mai comunice sau să retrăiască acele experiențe, transformând amintirile în singura sa lume.