Mi-e dor de degete-ți prin păr,
Tentaculându-mi amintiri;
Revăd căldura-ți din priviri,
Resimt sărut pe-obraz.. Mă dor!.
Nu mai am aura de pui
Şi nici nu mai am cui mă plânge..
Nicicine răutăţi nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat de-un cui.
N-aud iubirea-ți în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut..
Mi-e rău să spun că te-am avut;
Urăsc, doar să-mi aduc aminte..
Sunt jumătate tu, îs o „ea”..
Noroc că te-aparțin, ești parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt; ești eu, a mea ma.. ma.
Visez cu ochi deschiși și plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune;
De-al meu necaz n-ascultă lume,
Că n-am nici bucurii să strâng!.
Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timp vrea încă să exişti;
Eşti încă trupu-mi, îmi persişti
În sânge, în gând.. cât n-am murit.
Că n-am ştiut să te păstrez
Adorm sleit de remuşcare..
Uitasem; naşterea se moare!
Mă ierţi, ma.. ma, eternul crez!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și remușcările față de mamă. Naratorul își amintește de căldura și sprijinul ei, dar se confruntă cu sentimentul de pierdere și regret pentru că nu a știut să o prețuiască.