Stă soarele-n „purple”, cu sufletul stins
De-o rază răsfrântă de-un luciu pierdut,
Rămas fără vlaga sclipirii de-un vis,
Adânc înecat… pe Univers lăsând slut.
E sunet mai gol, doar în scoici lăsând vuiet,
Ce poate într-o zi va renaşte-n recifuri,
Când ploi vor dispare şi „rain”, doar un tunet,
Va sparge timpanele… închise cu cifruri.
Fantoma de „Prince” va renaşte dansând
Pe tocuri şi, tril ce va scurge chitară,
Va face amintirea, rămasă plângând,
Să învie din nou în fiori… iar şi iară.
E lumea atâta de trist de perenă,
Cu atâta nedrept scris în indiferenţă
Şi îşi uită că viaţa îi e doar o scenă
Fugară… ca mintea, pierdută în demenţă….
Sunt strop… „purple rain”, dezbrăcat de prezenţă…
22. 04. 2016
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și nostalgia resimțite în urma unei pierderi, folosind metafora ploii purpurii pentru a evoca un sentiment de tristețe profundă. Amintirea persoanei pierdute persistă, dar lumea pare mai tristă și nedreaptă în absența ei.