Conglomerat de elocință
Eruptă din imprevizibil,
Schimbând infam în neputință,
Perdant făcându-l plauzibil.
Parcurs colinic rectiliniu
Depănușat de artificii;
E tânăr, sau bătrânul Pliniu,
Izvor d-extaz, sau de suplicii.
Creează veșnic suferință
În echitabil echilibru
De-un vinovat primind sentință,
Câștig redând ‘n egal calibru.
Trăiește-n gol de suflet, veșnic
Ascuns sub negrul fald de robă,
Plătind ardoarea-și ca un sfeșnic,
Iluminând nestinsă probă.
Nu-i e permisă doborâre
Sub paloș blând de sentiment.
E-o neîncetată hotărâre
Fără cusur, sau accident!
Filon profund, scumpe decizii,
Este balanța-n miligram
Dintre perfect și invalizii
Ce-și fac fărădelegi program.
E-un hop la ultimul recurs
Când nimeni nu mai e alături;
Pierduți la fond, de lung parcurs,
Doar din ce-ai scris, necaz înlături.
De îi răspunzi cinstit sau fals,
-Chemat cu titlu de conștiință-
Doar singur el pune-n balans
Strâmb jurământ, către credință.
Rămâne singurul model
De crud partaj în bun sau rău,
Când adevăr pierde apel
Cu drept de glas, pierdut în hău.
E-n fond călăul camuflat,
Sau o scânteie de divin;
E condamnat, executat,
Sau albul duh, în drog de crin.
Cred că-și croiește nimb de sfânt,
Deși e-un muritor de rând,
Blestemat de-a sfârși pământ
Poate mai des și mai curând.
E-ngrijitor de Înaltă Curte
Și curtezan și sânge albastru
Și țara de vrea o învârte,
E vis la mulți de zbor măiastru!
Pretins aură-i, magistrat,
Perpetuu înalt biruitor.
Trăiește veșnic în păcat;
Că o lume nu-i judecător!!!
.. Idolatrie-i, sau umor?!
Sensul versurilor
Piesa explorează rolul complex și contradictoriu al unui judecător, oscilând între justiție și pedeapsă, divinitate și umanitate. El este văzut ca un personaj tragic, veșnic condamnat să trăiască în păcat, dar și ca o scânteie de divin.