Când uiți de existență, de-orice gând,
Le pierzi în haosul nimicului total;
Timpul se-oprește și trăiești imponderal..
Ești pururi punctul zero, nu exiști, e doar străfund.
Alunecarea n-are nicio pârtie, culoare;
Nu ești, n-ai fost, e vidul absolut.
E fracție de-un vis de-o zi sub un minut..
E doar extazul pur, necăutat, oprești numărătoare.
Din tresărirea la real nu-ți faci iluzii;
E doar pasaj nedefinit de încercare,
Tradus prin diabolica sintagmă de trădare..
Ce-o ascunzi totalitar de muritori, creând confuzii.
Lumină îi ești umbrei, negru-incandescent,
Cum golul aspirant al gravității;
Uitata tentativă de-a exista a umanității..
Creația absentă, lipsa de bun simț.. inexistent!
Sensul versurilor
Piesa explorează starea de inexistență, vidul absolut și senzația de trădare. Descrie o alunecare în nimic, un punct zero unde timpul se oprește și realitatea se destramă. Este o meditație asupra lipsei de sens și a uitării.