De ce ne-am învățat cu mâine
Simbolic, cum o nouă pâine;
Ca să trăim un neștiut
Făcut mult gând… și-un pic de lut?
Este-o amânare a datoriei
De-a face plinul farfuriei
Cu crez de multe idealuri…
Înecate în perpetue valuri!
Cărăușie-n fapt de carne
În modele, lumea să răstoarne;
Ne purtăm măștile de bal
În falsul lumii… Teatral!
Ne clădim singuri în compuși
Din alți nefericiți răpuși,
Exultând forme de estet
Pe-un fals de fizic-epitet.
Ne fabricăm singuri repere,
Neștiind ce etalonul cere;
Crezând că noi decidem mâine…
C-un hoit, făcut la fel… la câine!?!
Sensul versurilor
Piesa explorează iluzia controlului asupra vieții și dezamăgirea idealurilor neîmplinite. Versurile sugerează o existență trăită în amânare, sub măști și repere false, unde oamenii se construiesc pe nefericirea altora.