Merg pe șoseaua unui neuron
– așa-i zic eu, la prelungirea de axon -…
Să mă explic cu mult mai multă ușurință;
mă simt ieșit din minți… Viteza… nu e cu putință!.
Înseamnă că-s un geniu, n-am știut
că posed tot misterul… S-a făcut,
sunt posesorul Nobel de-un experiment ascuns;
dispun de proba că viteza de lumină nu-i-ndeajuns…
… Cum poate gându-mi să se inducă în realitate,
să mișc când nici pe gând nu-l am o posibilitate?…
Să fiu instantaneu fapt gândului ales?…
Sunt însumi gândul faptei timpului purces?!?
M-am hotărât, pot să teleportez pe bucățele
particule ce-am doar fotoni nestinși de la candele
din miliardele de morți ale planetei, dinainte de microbi…
s-ajung cu atâta energie, în Univers de-anaerobi!.
Sunt o coloană infinită-n care fug extraterestru,
alunec peste-amețitor în mielină, sunt ecvestru,
un viril de geniu-n iarbă, chiar de n-am copite…
Sunt eu Pegas-ul, o galaxie, printre altele pitite…
Un pic celestu,
sunt Dumnezeul de ispite!.
PS
Să nu credeți în supremația vitezei luminii…
dacă vreți să călătoriți în Univers!
Sensul versurilor
Piesa explorează idei complexe despre geniu, viteza luminii și capacitatea de a depăși limitele fizice prin puterea gândului. Vorbitorul se percepe ca un geniu capabil de teleportare și călătorie în univers, punând sub semnul întrebării concepțiile convenționale despre realitate.