Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri – Ea

Feriți-vă de explozia femeii,
Ce ferecați de secole, stupizi,
Cu minți și inimi invalizi,
Necredincioși suavului, ateii.
Vă închinați la sfinți și îngeri
Și bateți în ocări sublimul..
Pieriți, vă meritați destinul!
Pășiți cu tălpi pe rug, în sângeri!.
Ce-ar fi romanele?.. Grotești,
Cu eroine masculine!
Nici timp, nici descendent ce vine,
Nimic din grații femeiești.
Ce-ar fi balanță fără talaz?..
Pe veci nu ați avea măsură,
V-ați prăvăli cu anvergură
În abisul timpului rămas!.
Voi nu cunoașteți libertatea,
N-aveți nimic din cosmic zbor,
Nu știți să nașteți.. doar omor!..
Singuri, n-aveți eternitatea!.
Cântați-i părul de mătase
Și buzele-n călduri solare!
Puneți-i între sâni o floare..
Topiți-vă-n amor pe coapse!.
Luați farmecul de mâini cu voi,
Învățați visul purității..
Vă închinați maternității!
Fiți pururi Ei, străjeri, eroi!

Sensul versurilor

Piesa este un manifest puternic despre valoarea și puterea femeii, criticând o societate care a subjugat-o de-a lungul timpului. Celebrează feminitatea, maternitatea și rolul esențial al femeii în echilibrul cosmic și uman.

Lasă un comentariu