Duhovnici
de Daniel Aurelian Rădulescu
S-a adunat atât de multă, multă jale
Că nu mai am nici apa din țesuturi s-o fac picuri,
Să sting atâtea focuri din moderne catedrale,
Ce sfinți, ce-și zic așa, cred necredințe ar fi, nimicuri.
Parcă inchizitori ar fi, un Giordano Bruno iar, îl vor
Acum o masă, pe junime judecând atât de laic…
Cum ar decide ei cum să trăiască al meu popor,
De-ar fi numai doar smerițenii, un pic trecute, arhaic.
Se umflă tot mai mult zişii lui Dumnezeu slujbaşi,
Dar n-au nimic din Creator, sunt mai păgâni, avari
Să fie numai ei, înconjuraţi de sărăcime, mulţii nevoiaşi
Stând într-o rugă în întuneric, cu ai lor Psalmi, drept cărturari.
E atât Hristos în aer, că noi îl respirăm, noi, ai săi fii,
Plini rugi îl venerăm tot noi, că-i suntem şi ofrande.
Noi suntem o eternitate, noi umplem un Pământ cu atâţi copii
Duhovniceşte, chiar de-i din amor, carnal şi el… Oh, Doamne!
09. 11. 2015
Sensul versurilor
Piesa critică ipocrizia unor lideri religioși și contrastează cu spiritualitatea autentică a credincioșilor. Subliniază ideea că Hristos este prezent în viața de zi cu zi și că adevărata credință se manifestă prin iubire și compasiune, nu prin dogme rigide.
