Mă-ntorc cu rănile deschise
în scrijeliri pe trup, de zile,
de nopţi, de neîmpliniri promise
înscrise-mi în sângerânde file.
Îmi oblojesc gânduri răzleţe
ce-adun de pe-unde-or fi, de ieri
când nu ştiam că-i bătrâneţe;
credeam doar veşnic primăveri.
Plutesc într-un eter mirific
de-opiaceu de endorfină,
ce mi-o fac singur; mă certific
propriu călău, singur de vină.
Îmi port tatoo-uri de stigmat
pe carnea ce-am de împrumut
şi-o pierd într-un sfârşit.. Păcat;
nepregătit, că n-am ştiut!.
Îmi fac din văi circumvoluţii
şi-mi sap amintiri de visare,
să-mi spăl trecutul în soluţii
de retrăit, eu, la-ntâmplare.
Nu pot să-mi stăpânesc alunec,
mă prăvălesc în avalanşă,
pierzând respir în dulce întunec..
Asfixiat, m-adorm în transă!.
Nu mă mai simt, nu mai sunt fizic,
căci nici nu vreau să fiu acum;
doar să rămân etern amnezic..
Pierdut pe drum, pe drum, pe drum..
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie profundă și regret față de trecut. Naratorul se confruntă cu amintiri dureroase și încearcă să găsească o evadare, dar se simte pierdut și asfixiat de propriile gânduri.