Sunt străzile goale de-o fostă eleganță,
Nu doar în veșminte ce n-au importanță,
Ci-n gropile mii, curmând dreptul la vis
În murdaru-mproșcat, făr-a fi interzis.
Sunt oamenii negri de hăul nevoii
Ce nu se mai spală cu picurii ploii,
Ce curge-ntinând cu șiroaie mânjite
Și case și oameni cu fețe sfrijite.
Sunt băncile pline de bani din furat
Cu creditul luat de la cel nemâncat
Și-s una, de alta, lipite pe-alei..
Da-s fără speranță, sunt cușca cu lei.
Sunt hoarde ce bântuie girofaruri albastre
S-anunțe-ntruniri provocând noi dezastre,
Ca și cum n-ajunge că mâine nu e
Și-ncearcă să mintă.. că nu știu de ce.
Sunt satele țării istovite de rău,
Ce-l duc doar bătrânii ce-au fii la bulău
Că n-au dat o șpagă la șeful de post,
Pe lemne tăiate.. că bani n-au mai fost.
Sunt pline orașe de mari primării
Cu sute-n idei de-a crea datorii
Să scape și urbe și țara din criză..
Cu toți bugetari.. ași-n orice-expertiză.
Sunt toate deodată, căci sunt și fericii
Ce stau în palavre, n-au grijile fricii,
Că-mpart o dreptate în pungile proprii
Din solda-ți ce-i zic; „Banii-s ai Europii „.
Sunt toate anapoda și-s fără ieșire,
Căci unde-i nimic nu mai e nemurire;
Că hoit mai puțin, fie rasă sau gen,
Poluează redus.. E mai mult oxigen!..
11. 02. 2011
Sensul versurilor
Piesa descrie o Românie sufocată de corupție, sărăcie și inegalitate. Străzile și oamenii sunt marcați de lipsuri, iar speranța pare pierdută într-un sistem viciat.