Am trecut astăzi iar pe-unde m-am născut,
Fugar, pe lângă casă și am un nod în gât..
S-au prăvălit pe sufletul ce-l am, ce-i numai unul,
Talazuri de-amintiri torente, cu duiumul.
Că am așa, cum toți din lumea-ntreagă, o mamă
Și doar un singur tată; le-am făcut ieri pomană
Și-i plâng de unul singur, că n-are cine altul
Și, mi-e un dor nebun.. Și doar privesc înaltul!.
Ah, Doamne, înțelegi că ești la fel, tot unul,
Că sunt pierdut și mintea mi-e goală, cum nebunul
Ce tot crede-n reluare multiple reîncarnări,
Strigând în van, visând răspuns în alinări..
M-arunc din azi pe-ecranul ce-l port pe emisferă
Și-ntorc rola de film uzat, o efemeră
De calde chipuri, scrise codificat în sânge
Și mintea-mi s-a oprit.. Un cerc pe tâmple strânge!.
Sunt un șuvoi de dor și nespusă durere,
Ascunsă, că nu-i nimeni să-ntrebe și mi-ar cere
Să-mi descarc timp, ce l-am implementat în cărnuri,
Cum tatuaje adânci.. Nici oasele n-am țărmuri!..
Mă mângâie cuvinte recunoscute, line
Și, simt atingeri molcome, înecuri în suspine
De despărțiri, ce-acum regret că-s adunate,
Le calculând pierdute, din mine.. Eternitate!
02. 08. 2011
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și regretul față de părinții pierduți. Naratorul își amintește de ei cu nostalgie și durere, simțind o pierdere ireparabilă și o singurătate apăsătoare.