Cu fiecare clipă dăruirea ţi-e totală,
Eşti propriilor vise un eşafodaj,
Eşti zbuciumul perpetuu al destinului linşaj..
Pretinsa-ţi nemurire o invoci normală.
Şi trup şi suflet eşti un tot integru
Echipamentul trofic, „pic” sofisticat,
Te lupţi o viaţă-ntr-un necunoscut tenebru..
Te-adori, te-aduni îmbogăţit, eşti unicat.
E-un paradox cum o clipită de nimic
Din viaţa-ţi, o fărâmă infinitezimală
Te pierzi, te rupi.. Ce imprudent eşti doar un pic!..
Devii o simplă victimă-n hazard, sau caz de boală.
Nimic nu e întâmplător, e-o consecinţă,
O scăpare; gând şi suflet, minus raţiune..
Balanţa ţi se înclină brusc înspre nefiinţă;
E prea târziu, nu-ţi mai serveşte nicio-nţelepciune.
Doar semenii ţi-aleg formula de regret;
Finalul e de-un „nimeni” sau „păcat”
Din chinul d-exilat al vieţii, ce sfârşeşti secret,
Eşti simplu obiect.. sau ştiri mondene, caz televizat.
În trecerea prin viaţă sigur e-o morală;
Garant la banca vieţii e divinul!
Prudenţa ţi-e asociata ocazională..
Un joc al întâmplării de-a fi tu, nu altu-n faţă cu.. destinul!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra fragilității vieții și a modului în care un moment de neatenție sau o boală pot schimba totul. Subliniază importanța prudenței și a echilibrului, sugerând că viața este un joc al întâmplării cu consecințe inevitabile.