Pe ea o știam din vedere, de la chefuri și alte belele.
Am fost împreună o lună, acum nu vom mai fi.
Ea îmi spunea „Paiața”, când mă trezea dimineața.
La amiază sau seara, când ne făceam plimbarea.
Mergeam pe străzi râzând, n-aveam ascuns nici un gând.
Totul era relativ la ea.
La ea. Nu mi-a mai rămas nimic la ea.
Ne-am certat definitiv, îmi spunea că sunt un bețiv.
Că am o altă privire, goală și fără simțire.
Dezastrul a fost, evident, ireparabil și lent.
Ne-am jucat până la sfârșit.
Nu mi-a mai rămas nimic la ea.
Acum sunt într-adevăr o paiață, nu mai pot să mă trezesc dimineața.
Abia la amiază sau seara, și beau romul cu cana.
Merg pe stradă tăcut, privesc lumea pierdut.
Totul era relativ la ea, nu mi-a mai rămas nimic, la ea… nimic.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație eșuată și sentimentele de regret și pierdere ale naratorului. Acesta se simte pierdut și dependent de amintirea fostei iubite, recunoscând că despărțirea l-a transformat într-o umbră a ceea ce era.