Am o fantomă ce mă tot urmărește oriunde aș merge, îmi vorbește.
Ia lucruri din trecut și mi le tot reamintește.
Le propagă și le răspândește.
În permanență măcinat de existență,
De gândul că nu-i suficient și că-i totul de aparență.
Îmi dictează orice mișcare, parcă-i un regizor ancorat în realitate.
Apare de fiecare dată când pare că e bine,
Readuce în minte detalii ce păreau uitate,
Lăsate într-un colț al minții mele, păstrate.
Pe fundal, televizorul mă-ndeamnă la fericire,
Acoperit de facturile ce mă afundă-n sărăcire.
Un milionar întreabă ce-i cu atâta tristețe.
Poți fii cât de nesimțit vrei dacă o zici cu politețe.
Toată lumea arată cu degetul, dar nu oferă vreo rezolvare.
Lume atotștiutoare, pune punct în loc de semnul de întrebare.
Depresia e doar un gând, o faci voit.
Aude cel ce e învățat la cerșit de mic.
Atât de afectat încât nu mai simte nimic.
Zgomot de fundal ce bate ritmic.
Ignoranță provocată de un sistem ce nu pune preț pe educație.
Zero direcție, e doar o obligație transmisă din altă generație.
El și-a dorit să fie cel mai bun din clasă,
La treizeci a clacat până a rămas fără casă.
Un alt număr într-un grafic,
Abandonat într-o mare de mașini ca în trafic.
Cum poți adormi seara când lași ceva pe mâine
Care devine poimâine și apoi răspoimâine?
Cum te uiți în oglindă când altcineva a făcut ce voiai
Doar pentru că ai amânat-o și procrastinai?
Viitorul nu poate fi oprit, dar poate fi construit,
Modificat după bunul plac dacă ai mult timp de investit.
Sinestezia descrie viața mea pe scurt,
Tot ce am auzit, simțit, văzut de când am crescut.
Tot ce a trecut prin scut, descrieri vagi,
Cât să faci oamenii să creadă că te cunosc, așa-i atragi.
Trăiesc cu frica de a ajunge să uit
Bazele pe care m-am format și m-au alcătuit.
Mai demult nu mă mulțumeam cu nimic,
Nu vedeam panoramic, focul ardea dinamic.
Oameni triști în spatele unor poze vesele,
Oameni goi ascunși după niște poze colorate.
Cineva îmi spunea că ține la mine odată,
Așa că am ales să nu mai am încredere niciodată.
Acum sunt mai bine, nu mai e lume care-mi amintește,
A fost nevoie doar de o cădere psihică ca să trec peste.
O simplă pauză de la viața mea normală,
Un alt naufragiu pe marea învolburată.
Poate am avut noroc până la urmă,
Mă îmbarc din nou, sper să nu fie doar efectul de turmă.
Sensul versurilor
Piesa explorează lupta cu depresia, amintirile dureroase și tendința de a amâna. Artistul reflectă asupra experiențelor trecute și a impactului lor asupra prezentului, căutând o cale de a depăși obstacolele și de a construi un viitor mai bun.