Ce liniște-i în colțul tău de întuneric,
Mă-mpiedic iar și iar în plasa de tăcere,
Ca-ntr-o nadă aruncată periodic,
În care iar te strig și-aprind dureri.
Mai fac un pas, miroase a amintire,
Și lângă pasul tău calc pasul meu cu tine,
Și nu e nimeni să îmi dea de știre,
Să mă oprească când nadele ucid.
În palma ta sunt linii paralele,
Nu se-ntâlnesc nici în afara lumii,
Cum nu se întâlnesc visele mele,
Nici în tavan și nici în palma lunii.
Și ploaia asta ce miroase a despărțire,
Înalță porți de fier și nu e drept,
Adun în universuri resturi de iubire,
Și mă întreb dacă-i okay să mai aștept.
Mai fac un pas, miroase a amintire,
Și lângă pasul tău calc pasul meu cu tine,
Și nu e nimeni să îmi dea de știre,
Să mă oprească când nadele ucid.
În palma ta sunt linii paralele,
Nu se-ntâlnesc nici în afara lumii,
Cum nu se întâlnesc visele mele,
Nici în tavan și nici în palma lunii.
În palma ta sunt linii paralele,
Nu se-ntâlnesc nici în afara lumii,
Cum nu se întâlnesc visele mele,
Nici în tavan și nici în palma lunii.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de nepotrivire și imposibilitatea de a fi împreună cu persoana iubită. Metafora liniilor paralele subliniază distanța inevitabilă și imposibilitatea de a se întâlni, în ciuda dorinței și a amintirilor comune. Persoana se confruntă cu acceptarea despărțirii și se întreabă dacă mai are sens să spere.