Ochii tăi mă cheamă, când lumea se destramă-n albastrul de sub lacrima ta.
Și-mi faci lumină-n gânduri, scoți cuiele din scânduri, ce mi-au rănit de mult inima.
Ești raiul din mine, mă faci să fac bine, când mă-mprăștii în cer, m-adună atingerea ta,
Cred că singurătatea e soră cu moartea, atâta timp, cât doar tu ești viața mea!
REF. Dă-mi inima ta să desenez cu ea,
O lume mai frumoasă să trăim în ea,
Și marea să se-agite când ți-e dor de noi,
Din lacrimi de iubire să dăm lumii ploi.
Aaaa, fii ploaia mea, aaaaaa, fii ploaia mea, fii ploaia mea..
Fii ploaia meaaa..
Când mă uit la tine simt primăvara-n mine și flori ce-mi mângâie inima,
Și noaptea se destramă, e pentru prima oară, când ziua ține cât viața mea!
Ești raiul din mine, mă faci să fac bine, când mă-mprăștii în cer, m-adună atingerea ta,
Cred că singurătatea, e soră cu moartea, atâta timp cât doar tu ești viața mea!
REF. Dă-mi inima ta să desenez cu ea, o lume mai frumoasă să trăim în ea,
Și marea să se-agite când ți-e dor de noi,
Din lacrimi de iubire să dăm lumii ploi,
Aaaa, fii ploaia mea, ia-mi inima, s-apoi, iubește-mă de Joi până Joi! Privirea ta, mă pierd în ea, și te rog, te rog, dă-mi inima taaa!.
REF. Dă-mi inima ta să desenez cu ea, o lume mai frumoasă să trăim în ea,
Și marea să se-agite când ți-e dor de noi,
Din lacrimi de iubire să dăm lumii ploi,
Aaaa, fii ploaia mea, aaa, fii ploaia mea, aaa, fii ploaia mea, fii ploaia mea.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o iubire profundă și transformatoare, în care persoana iubită este văzută ca o sursă de vindecare și inspirație. Metaforele naturii, precum ploaia și primăvara, subliniază puterea regeneratoare a iubirii și dorința de a crea o lume mai frumoasă împreună.