Toată casa are-o cruce, inimă,
Numa’ cine poate-o duce.
Toată casa are-o cruce, inimă,
Numa’ cine poate-o duce.
Că și eu o duc cu greu,
O, vai de sufletul meu,
Câte trag, știu numai eu.
Că și eu o duc cu greu,
O, vai de sufletul meu,
Câte trag, știu numai eu.
Doamne fă bine, nu-mi da, inimă,
Atâta cât pot răbda.
Doamne fă bine, nu-mi da, inimă,
Atâta cât pot răbda.
Uită-te la ochii mei
Cum joacă lacrima-n ei,
Inimă, inima mea, mă.
Doamne fă bine, nu-mi da
Atâta cât pot răbda,
Atâta cât pot răbda.
Greu mi-i de multe ori, inimă,
Da’ nu strig dup-ajutor.
Greu mi-i de multe ori, inimă,
Da’ nu strig dup-ajutor.
Îs și gazdă și calic,
Am de toate, n-am nimic,
Da’ tihneală nici un pic, mă.
Și-aș da multul și pământul,
Să nu mă calce urâtul
Cât oi mai umbri pământul.
Îs și gazdă și calic
Am de toate, n-am nimic,
Da’ tihneală nici un pic, mă.
Și aș da multul și pământul,
Să nu mă calce urâtul
Cât oi mai umbri pământul
Sensul versurilor
Piesa exprimă greutățile vieții și suferința îndurată cu stoicism. Vorbitorul se simte copleșit de probleme, dar nu cere ajutor, preferând să suporte singur povara. Exprimă dorința de a găsi liniște și de a nu fi copleșit de răutate.