Ai auzit povești frumoase, Cenușărese arse
Ce nu-nțelegi din inimi, orice se poate coase
În zadar urlă orgoliul, ai pus doliu pe ce zic
Am atâtea cuvinte, tu n-ai să înțelegi nimic
Dedic aceste versuri (?) și ție
Doamnă, jumătate prieten, mamă și soție
Știu că mă crezi în stare să fiu ce ți-ai dori
Și mai știu că am cerut prea mult ce nu pot oferi
Scurt, îmi ofereai tot ce aveai, dar eu sunt mut
Și mult prea încăpățânat să zic că mi-a plăcut
Uneori ne pierdem, mult prea străini de ce simțim
Mult prea oameni, riscăm mult prea egoiști să fim
Și celui de lângă noi cerul cu ploi oferim,
Și-asta n-o să șteargă o cină-n care la sfârșit plătim
Orbește, când doar unu’ oferă și-altu’ nu primește
Timpu’ vindecă rănile, dar uneori le-ntărește.
Discuția dumneavoastră e copilăroasă și primară, nu cunoașteți nimic din psihologia dragostei. Iubirea-i altceva. Iar dacă nu știți ce e, puteți cu toate noțiunile dumneavoastră vândute cu toptanul să discutați o viață-ntreagă, să nu pricepeți nimic!.
De când, mă rog, ai început să consideri inimile noastre drept călăuze-n care să putem avea încredere? Am fost învățate mereu că inima omului este mai înșelătoare decât orice pe lume și groaznic de rea.
Capul pe pernă când se lasă să uite de stres
Și-nchizi ochii liniștit conștient că mâine ai de ales
Îi compatimesc pe cei care mai găsesc plăcere în
Lupta pentru putere, revolvere și-avere
Într-o lume mai bună nu ne-am face soarta crudă
Iar noi doi am alerga desculți prin iarba udă
Ștreangul n-ar mai plânge de gâtul ei sfidând ceru’
Că l-a iubit și el i-a prăbușit deodată ceru’
Tu ce-nțelegi din asta? Ești mult prea mică pentru noi.
Ne-am certat de atâtea ori, aveam dreptate amândoi
Sau de multe ori niciunul, hai aruncă prima piatră
Am pregătit alt obraz care uită dar nu iartă.
Găsind suspans în ceartă, uităm tot ce ne leagă
Nu poate câștiga cel ce nu știe să piardă
Viața ca o pradă scursă ca, la final să zici
„Doamne iartă-mă te rog și vino să mă iei de-aici!”
Mă uit în jur și toți sunteți îmbrăcați în gri.
Sunteți triști, sunteți mediocri, și vreți ca toată lumea să fie la fel. Dacă n-aveți voi.. Dacă voi nu aveți nimeni să nu aiba; nimeni?!? Păi știu eu ceva ce nu știți voi! Eu nu vreau să fiu așa! Nu vreau să fiu așa! Căscatul e la fel de nociv ca adidașii rachetă, ca supermarketul cu 15 case din care merge una singura! Ca aia care claxonează la stop când e roșu și când oricum nu ai unde să te duci..
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea față de relații și societate, observând tristețea și mediocritatea din jur. Vorbitorul refuză să se conformeze acestei stări, aspirând la ceva mai bun.