După toți anii ce-au trecut, iubito,
Nu-mi pot da seama de motivul pentru care
te-ai purtat cam rece în ultima perioadă.
Nu spuneai tu:
„Dacă e o problemă, ar trebui să trecem peste!”
Deci de ce îmi întorci spatele acum
Ca și când nici măcar nu vrei să vorbești cu mine, fată!
Te rog, spune-mi!!
Știu, am ajuns târziu iar,
Te-am supărat iar, apoi am renunțat la a te împăca,
Dar acum faci cearta să dureze și mai mult!
Vreau să știu!
Sunt sătul și obosit de jocurile astea prostești,
JOCURI PROSTEȘTI
Nu te gândi că sunt singurul de aici care trebuie învinuit,
Nu eu sunt cel care pleacă trântind ușa,
Pentru că mai apoi să-mi spui:
„-Nu-mi mai pasă cine a greșit sau nu, Eu nu te mai iubesc!!”.
Știu că am făcut câteva greșeli!
Dar nu m-am gândit că toate se vor întoarce împotriva mea!
Pentru că lipsește ceva, acum că ai plecat,
Este deja foarte vizibil
Eu sunt la ușă cu tine în gând,
Încercând în disperare să-ți cer scuze în timp ce tu nu asculți deloc
Și, deși am văzut cum ți s-a scurs o lacrimă pentru mine,
tu te prefaci și spui:
„-Nu-mi mai pasă cine a greșit sau nu, Eu nu te mai iubesc!!”.
IAR ACUM.
Plouă afară, pe geamul meu toarnă cu găleata,
Și acum ce, ai plecat, vina mea. ÎMI PARE RĂU!
Ma simt ca un prost pentru ca te-am dezamagit!
Acum este prea târziu pentru a te mai întoarce?
Îmi pare rău pentru lacrimile vărsate pentru mine
Cred că acum este LA REVEDERE pe bune!
Ai fost foarte clară când ai spus:
„-Eu nu te mai IUBESC!”
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund al naratorului după o despărțire. El își recunoaște greșelile și imploră iertare, dar realizează că este prea târziu, iar relația s-a încheiat definitiv.