Porneşte absenţa spre noi demarează
în trombă singurătatea marea singură
tate zeroul absolut
Aşteptată de toţi
Hulită cu harfa şi flautul fermecat
Suflet somnambul cărat cu trenul de
marfă al disperării Totuşi cureaua de
transmisie a divinităţii
pe la
hopurile etice
îşi mai face simţită prezenţa
luminoasă
Cad din pat în pat
din
lac
în
puţ
Brusc
din crăpăturile inexistenţei
ies
la
suprafaţă
primii monştri ocazionali
marfă ieftină
promoţională
Picioare pline de noroi stelar
bâjbâiesc
după
ajutor
Cadavrul lui Dumnezeu duhneşte a nemurire
cale de-o poştă
Doamne
unde duce mâna mea dreaptă
Roua îmi fierbe pe buze
Soarele răsare
printre dinţii
încleştaţi
de
ură.
(Erezii de-o clipă II)
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de absență și singurătate, juxtapuse cu o căutare a divinității într-o lume imperfectă. Vorbitorul se confruntă cu deziluzia și caută ajutor într-un peisaj metafizic tulburător, reflectând asupra sensului existenței și a direcției în viață.