Costache Ioanid – Șapte Uși

La o ușă cu păcate
(cum sunt toate)
A bătut încetișor
mâna cea cu sfânt izvor.
A bătut cu bunătate.
Însă omul cu zăvor
era prins de Asmodeu
Într-un somn adânc și greu.
Și-a bătut din nou la ușă
brațul dragostei divine.
-Cine bate? Cine bate?
-Eu sunt, Leul care vine;
astăzi Mielul blând și mut,
dat la moarte pentru tine.
-Pentru mine? Cum se poate?
Dar ce crimă am făcut?
Eu nu mint, nu fac trafic,
casa nimănui nu stric,
nu mă-mbăt, nu trag tutun,
nu mă cert, nu mă răzbun
Eu sunt omul cel mai bun.
La biserică mă duc
și la Paști și-al Crăciun
Biblia am răsfoit-o
hat, pe când eram un tânc
Și zicând acestea, gazda
adormi și mai adânc.
Și-a bătut în altă parte
Călătorul milenar
coborât de pe Calvar.
-Este cineva la ușă?
zice-o voce cu țepușă.
-Eu, Cuvântul ce dă Har.
-Cum? Aici? La mine-n casă?
Eu sunt foarte ocupat.
Treburile nu mă lasă
nici măcar să stau la masă.
Mă iertați, dar nu descui.
Cine are timp de sfaturi,
treaba lui!.
Și-a bătut Isus la ușă
unui om la fel de rău.
-Cine-i?
Salvatorul tău.
-Salvator?! Eu n-am nevoie!
Dacă-n cer, în tot înaltul,
la Iehova sau la Joe.
E un Rai mai sus de stele,
nu mă duc purtat de altul,
ci cu aripile mele!.
Și-a bătut Isus la altă ușă
mâna marelui proscris.
Ușa s-a întredeschis.
-Cine-i și cu ce dorință?
-Sunt de Tatăl Meu trimis
ca să vă aduc salvare
prin credință,
cum profeții au prezis.
-Da, credința nu e rea
Dar, de-i vorba de căință,
eu nu las credința mea!
Datina cea bătrânească!
Paștele cu miel, cu pască,
anul nou cu baclava,
pește la Buna Vestire.
Uite, asta-i mântuire!
Să mă las ca rătăciții
de atâtea vechi tradiții,
de petreceri, bunăoară,
de minciună necesară
de-o glumă, de-o țigară
și de tot ce se ivește?
Să se lase cine-o vrea!
Îl privește.
Eu nu las credința mea!.
Și, din nou, Acel ce-mbie
a bătut la alt cămin.
-O, Stăpânul meu divin,
ce înaltă bucurie!
Ai venit din Empireu
ca să vizitezi în treacăt
pe-un nevrednic cum sunt eu.
Uite, Îți sărut sandala
ca Maria din Magdala,
după cum Ți se cuvine.
Și-acum du-Te și împarte
Vestea bună mai departe.
Și mai vino pe la mine.
Și Isus S-a dus să bată,
cu același dor în piept,
la o ușă depărtată.
-Domnul meu, de când Te-aștept!
Vino, căci Ți-am pregătit
o odaie-nmiresmată,
cea mai bună încăpere,
cu fotolii și laicere,
ca să stăm mai mult, mai mult
Tu să-mi tâlcuiești mistere,
eu să stau să Te ascult.
Intră dar, Lumină vie,
fagure de mângâiere!
Însă-n-atinți prin casă
ochii Tăi din alte sfere,
că-i atâta murdărie
prin unghere.
Iar la urmă Călătorul a bătut la un pridvor.
Prin păienjenișuri sumbre și prin fum amețitor,
Se stârni un joc de umbre
și se auzi un geamăt:
„Ajutor! Ajutor!”
Și deodată
se cutremură pridvorul
de-o luptă-nverșunată.
Ca năluci în văi deșarte,
umbrele loveau de moarte.
Zăngăniră geamuri sparte.
Apoi ușa a fost dată
la o parte.
-Doamne, hoții mă sugrumă.
Uite-mă cum mă legară.
Casa mea era un templu,
un Eden, odinioară.
Dar prietenii cu mască
au știut să mă-mbrâncească
în orgie și-n viciu-
și din templul meu făcură
o tavernă și-un ospiciu.
Vino, Doamne, dă-i afară!.
Și Isus, luând în mână
bici de funii și curele,
iată-L face-un pas cu ele.
sare ușa din țâțână.
Cade lanțul pe podele.
Fug ca șerpii prin țărână
toți prietenii de rele.
Fuge pofta și minciuna,
furtișagul și beția,
îmbuibarea și trufia;
fug, fug pe totdeauna.
-Doamne, sunt salvat! Sunt liber!
Casa mea a Ta e toată!
Nu mai pleci de-aici Isuse,
niciodată!
Intră ca Stăpân pe veci.
schimbă totul cum Îți place,
fa ce vrei, dar nu mai pleci!.
Fericit și plin de pace,
Domnul iute-Și sumețe
mânecile Lui de in.
zboară sticlele de vin,
veștejitele buchete,
scrumiere și brichete,
toată spuma de venin.
Da. A fost învins dușmanul!
Se înalță-n soare schele
Cu luciri de baionete,
bate, bate târnăcopul
în perete.
Lumea plină de mirare,
trecători, prieteni, rude,
toți se-ntreabă: Ce-o fi oare?
Iar Zidarul le răspunde:.
Deocamdată, demolare!

Sensul versurilor

Piesa descrie încercările lui Isus de a intra în inimile oamenilor, fiecare reacționând diferit la chemarea divină. Unii sunt prea prinși în păcate, alții în tradiții sau în propria autosuficiență, în timp ce unii îl primesc cu bucurie și pocăință.

Lasă un comentariu