Costache Ioanid – Isuse, Ce Ți-Am Dat?

Tu ne-ai adus iertarea,
Ne-ai dat salvarea-n dar.
Ne-ai scos din închisoarea
păcatului murdar.
Ne-ai dat o nouă fire
și un veșmânt curat.
Dar noi, ca mulțumire,
Isuse, ce Ți-am dat?.
Tu ne-ai adus putere,
scântei din focul Tău,
o sfântă-nvăpăiere
ce mistuie ce-i rău.
Spre veșnica cetate
o cale ne-ai tăiat.
Dar pentru-acestea toate,
Isuse, ce Ți-am dat?.
Tu tot ce-aveai în lume
și-n cer ne-ai dăruit:
și inima, și nume,
și Duh nemărginit.
Și-n zarea albăstruie
Tu ce-ai luat și cât?
Doar patru răni de cuie
și-o rană-n piept. Atât.

Sensul versurilor

Piesa exprimă recunoștința față de sacrificiul lui Isus și pune întrebarea retorică despre ce putem oferi în schimb pentru darurile Sale. Subliniază contrastul dintre darurile divine și suferința îndurată de Isus.

Lasă un comentariu