De ce nu vii de pe cărări străine
să-mi cazi la piept ca un copil iertat?
Eu n-am fugit, când numai pentru tine,
ca Isaac am fost pe rug urcat.
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut și râde-n neștire
și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?.
De ce nu vii cât încă sunt aproape?
De ce te-ascunzi cât încă te mai chem?
De ce nu simți lumina Mea pe pleoape
și Harul Meu, în ceasul tău suprem?.
De ce nu vrei și fii cu Mine-n slavă,
să colindăm alături ceru-ntreg?
Din flori de Rai, din veșnica dumbravă,
cu mâna Mea cunună să-ți aleg!.
De ce nu vii tu, suflet nehotărnic,
cât încă pot Mântuitor să-ți fiu?
Când vei striga, va fi atunci zadarnic,
vei plânge-amar, dar poate prea târziu!.
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut și râde-n neștire
și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?
Sensul versurilor
Piesa este un apel patetic al lui Dumnezeu către un suflet rătăcit, invitându-l să se întoarcă și să primească iertare. Subliniază sacrificiul suprem făcut pentru omenire și regretul divin față de pierderea sufletului.