Cosmin Vaman – Întruna

Inima mea – toți au ceva cu ea,
Toți încearcă să o vândă ca pe o marfă căutată,
Pe o felicitare sau o cutie cu ciocolată.
Inima mea nu arată așa.
Știi bine că n-o vezi cum arată desenată,
Nu e veselă și nici colorată.
Și în camera mea, unde nu mă poți vedea,
Zilele nu sunt atât de grele ca în camerele inimii mele.
Într-una, de când ai plecat, e pustiu,
În alta mă ascund când de mine nu vreau să știu.
Una e acolo când mi-e greu
Și într-una se aude doar numele tău.
Într-una e pustiu,
În alta mă ascund când de mine nu vreau să știu.
Una e acolo când mi-e greu
Și într-una se aude întruna doar numele tău.
Inima mea – câteodată citesc despre ea
Și așa am aflat de ce mă bate la cap tot mereu.
Ea, de fapt, te poartă prin sângele meu.
Dar – inima mea – uneori nu mă recunosc în ea,
Parcă bate oarecum în ciuda mea,
Încât încep să cred că e totuna cu a ta.
Și în camera mea, unde nu mă poți vedea,
Zilele nu sunt atât de grele ca în camerele inimii mele.
Într-una, de când ai plecat, e pustiu,
În alta mă ascund când de mine nu vreau să știu.
Una e acolo când mi-e greu
Și într-una se aude doar numele tău.
Într-una e pustiu,
În alta mă ascund când de mine nu vreau să știu.
Una e acolo când mi-e greu
Și într-una se aude întruna, se aude întruna, se aude întruna, se aude întruna, se aude întruna doar numele tău.