Iadul pe pământ și semne adânci în gene
recapăt ființa pe lăcuste iluminat de 3 lanterne
ce exprimă prin mine războiul din interior
în spatele cuvintelor și privesc lumea cu ochi de demon
și alte culori din nou ființa simțind umilința
tot ce completez prin texte în diferite contexte ca știința
ești o țintă defectă
într-o zi perfectă și ești ca o furnică
ce pe suprafața lunii se reflectă
Am arme verbale la prima muniție scuip oxid,
gen pune masca de gaze căci pe această planetă rămâi fără oxigen.
încă o etapă venin se adapă
sângele prefăcut în apă
sete adâncă de putere și nimeni nu scapă, dar
printre acele acțiuni pierdute în timp și mai ales rescrise cel ce învinge are dreptul să rețină minți deschise sau acele cuprinse de o boală trecută în această eclipsă și evoluția semnează o mare verigă lipsă cunoștința stinsă printre voi știința de nevoi eroi lipsiți de onoare și complotul de apoi.
Se numește evoluție eu îi spun distrugere organizată în progres și proces și teroare amplificată când pictează mesaje de pace pe gloanțe în mințile pruncilor noștrii atingând mărul discordiei și se nasc monștri.
Sunt vremuri grele, vremuri rele
multe de pace, multe-n lovele
omul ca ființă destinată să trăiască prin mistere
prin voi și ei și noi și trec șir de vremuri goi așteptând să dispară cu propria-ți povară.
Zero profeție totul se știe și la ieșire și zona asta e pustie din cauza la șerpărie.
atacuri instabile în propria-ți imagine, renunț la divin dar în același timp mă închin și înclin forțe neortodoxe șir pe care auzi în boxe vorbe care nu poți pronunța victorii ce nu poți anunța combatant în tunică vrei o alianță unită dar ideologia nu-ți e unică babilon modern un an mason ca papa în vatican 7 zile de la soare ai în ADN bucăți de reptilian în aceste minți multe cratere, multă ură în aceste artere, prea multe sentimente în această mizerie, încep colosul, lumea e folosul, să recapitulăm costul, orice uniune are ca bază un monstru, învață asta ca pe Tatăl nostru.
Sunt vremuri grele, vremuri rele
multe de pace, multe-n lovele
omul ca ființă destinată să trăiască prin mistere
prin voi și ei și noi și trec șir de vremuri goi așteptând să dispară cu propria-ți povară
Sensul versurilor
Piesa exprimă o viziune pesimistă asupra evoluției umane, văzută ca o distrugere organizată. Se vorbește despre conflicte interioare, ură și o lume controlată de forțe obscure, sugerând o conspirație la nivel global.