[Cosmin 13] Am vorbe multe, tumulte brute,
nimeni în stare să te mai asculte,
să te mai ajute, mi-e frică de umbră
că și ea mă poate trăda,
e al 3-lea război mental
și până și cel mai mic lucru poate deveni fatal,
mi-am pierdut umbra,
mă ținea în brațe și mă alina,
dar acum e altceva, m-a corupt turma.
[Garaj Subteran] Nu găsești criterii de valori mai rafinate
fiindcă eu scriu din antichitate ca Socrate,
cum spunea, cunoaște-te pe tine însuți,
că dacă rămâi în obscur te insulti.
[Cosmin 13] Deseori vorbesc cu umbra,
e un dialog elaborat unde poate să mă ducă undeva,
pentru că nu e de ajuns o formă umană
ca să mă pot înțelege,
ego-ul vrea să mă renege,
nu e niciun destin în plus
că fiecare acțiune nu-i dată de-o lege mai presus
și e mai bine, care siguranță să ai
când doi ochi te privesc constant și te văd ca un cobai.
[Garaj Subteran] Fac meditație, renaște prin creație,
introspectiv interceptez o fracție
ce te ține (?) și pe mine în stație,
gânduri erup și ajung la destinație,
seara transpun imagini în pagini,
nu scriu episodic, doar în datini,
că am patimi de la focul ce am în mine,
n-ar trebui să te ferești, cade și în tine.
[Cosmin 13] În care sentimentul emite un sunet
comparabil cu un tunet,
e unul suprem
și port un război interior menit
să se termine cu un zâmbet,
dar deseori e o iluzie
și îmi place să mușc din ea
ca fructul discordiei,
știi, eu păcătuiesc
fără să am examen de conștiință,
am vorbe multe, tumulte brute.
[Garaj Subteran] Mușc fructu’ din eden chiar dacă bani n-am,
descopăr orizontu’ doar uitându-mă pe geam,
când fac rap demonii îi exorcizez,
meditez, sunt ascuns în culori ce nu le vezi,
urc muntele ca-n Seif când (?)
circulând pe pistă alunecoasă ca cea de kart,
că în această cursă nu am adversar,
boom bap ca la carte și tu tresari,
nu mai sunt de mult un personaj vigilent,
prin talent îl generez pe Garaj omniscient,
șoapte prin etape emițând în sunet calitate,
când m-auzi te încânt cu o nouă dată
și îmi dezvolt viziunea despre lume,
când văd că realitatea se bazează doar pe sume
și așa nu poate decât omu’ să insulte
și în final vor ieși din cer tunete.
Sensul versurilor
Piesa explorează lupta interioară și căutarea de sine. Artiștii descriu un conflict mental intens, o introspecție profundă și o dorință de a depăși obstacolele interne, reflectând asupra realității și a valorilor personale.