Fericirea e o iluzie atât timp cât crezi în ea
Corbii dansează noaptea, stau drepți în linii paralele
Sunt un călător condus de vânt pe drumu’ opus
Sunt un mister sublim compus de gând oricum și oricând
Sunt ceea ce tu nu vrei să concepi
Tu nu înțelegi că integrarea într-o turmă nu lasă urmă, deci
Sunt varză că n-am clasă și n-am ce să pun pe masă
Ca să pară că sunt un avantaj, ce mare farsă
Prefer să rămân autentic și perfect în mine
Decât să fiu corupt de mase și mai ales de nimeni
Nimic nu s-a schimbat dar nimicul se schimbă
Și am multe cuvinte pe limbă
Un secret? Pot fi demon și fără coarne
Atât cât m-am născut în ziua în care a murit Marcel Carné
Castel de nisip construit în ani
Ca apoi să vină un val de ură să-mi distrugă tot, parcă tsunami.
Și câteodată mă lupt cu fantome
Sunt zile negre înconjurate într-o temniță ce dispare în vorbe
Noaptea e un portal către o nouă dimensiune
Către o lume metafizică (x2).
Uite cum stă treaba, eu fac versuri degeaba
Că nu mă ascultă nici pereții
Graba strică vieții progresul
Ce crezi tu, conceptu’ e că e o formă de exprimare
Și ia mare amploare
Vad visele ca o dinamită sub pernă
Discern gânduri de plastic
În societatea asta modernă
O societate de consum
Care depinde de costum
Oricum banu’ pentru om e un numitor comun
Amintirile sunt fantome,
Fenomenal aș descompune actorii din ele
Parcă-s niște clone
Generate potențial din materia cenușie
Proiectate imaginar prin vortex, se știe
Există dimensiuni care nu prea există
Sau cel puțin nu au fost trecute pe listă
Când primul atom a dat viață universului
Și s-a văzut interpretând esența versului.
Refren (x2)
Sensul versurilor
Piesa explorează lupta interioară cu amintirile și iluziile, criticând superficialitatea societății moderne. Artistul își afirmă dorința de autenticitate într-o lume guvernată de aparențe și consum.