În creierul meu conțin bucăți din codu’ Matrix
elaborez cuvintele înainte să le decodific
le lucrez tactic
ca un ecou înainte de propria sursă
ca fără lirică, rămân fără oxigen,
rămân fără ultima resursă
unde pot face backup din ego-ul meu
sunt ateu și cred în mine instinctiv și asta mă face semizeu
citește Kafka și nu te transforma în noapte
luna îmi vorbește, moartea mă privește și mă șantajează în șoapte
fiecare vibrație dă viață unui refren
dau refresh la sistem, inima îmi bate pe acest BPM
impact intern, vreau ca acest sunet
să rămână background muzical în infern, paradisu’ e extrem
paradisu’ nu există, vicii și tentații
ceață pe oraș, nu, fumuri, fel de fel de combinații
exces de zel, frații-s mai apropiați ca alții
și frica e sub control, nu te ard iluminații.
Cineva ne vede, dar se ascunde (x 8).
Dacă aș fi un cuțit aș putea povesti
dacă aș fi o carte m-aș citi
dacă aș fi un caiet m-aș povesti
dacă aș fi un pistol m-aș spovedi
de păcate, de fapte pătate și vorbe întoarse
mii de cuvinte care rănesc și zeci de fețe false
un ecou, în noaptea asta-s pus pe regim
mă hrănesc cu oboseala și mă odihnesc plin de declin
de clipe ca frame-uri dintr-un film
regizate de un Stanley Kubrick
sau de un regizor fantomă
strada e în comă,
și luminile decorează această formă
uriașă al unui oraș închis în dogmă
eu scriu în noapte, și nu mă inspir
doar respir, dezprind idei expirate și mă-nchin
și mă simt ca plutesc
în camera asta
vad că nimic nu e stabil
și pereții mă trag în obscuritate.
Refren (x 8)
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de alienare și introspecție nocturnă. Naratorul se simte deconectat de realitate, căutând sens în obscuritate și reflectând asupra propriilor defecte și a condiției umane.