Când mergeai cu crucea-n spate,
Scump Mântuitor,
Celor ce veneau în urmă,
Te-ai întors privind cu milă
Zicându-le lor:
Nu mă plângeți cu-ntristare,
sarmane femei,
Ci vă plângeți fiecare,
că vine-o durere mare
Pe-ai voștri copii.
Dacă Eu, pomul cel verde,
multe am răbdat,
ce veți face voi odată,
la ziua de judecată,
pomul cel uscat?
Dacă azi în libertate
tu nu te silești,
va veni ziua cea mare,
când nu va mai fi scăpare
să te pocăiești.
Când harul se va lua,
al oamenilor,
se va lua de la voi
și nu va veni-napoi,
o, sărman popor!
Atuncea veți alerga,
istoviți cătând,
la Apus și Răsărit,
dar nu va mai fi găsit
al Domnului cuvânt.
Și veți zice munților:
„Cădeți peste noi!”
Dealuri, acoperiți-ne,
ne-ascundeți de Cel ce vine
în ziua de-apoi!
Sensul versurilor
Piesa descrie suferința lui Iisus pe drumul crucii și avertizează asupra judecății divine. Îndeamnă la pocăință înainte de ziua judecății, când harul nu va mai fi disponibil.