Am crescut copii pe lume și-au plecat de lângă mine
Am crescut băiat și fată și-au plecat în lumea toată
Și mi-e dor, Doamne, de ei, că sunt copilașii mei
Am crescut băiat și fată și-au plecat în lumea toată
Și mi-e dor, Doamne, de ei, că sunt copilașii mei
Nu știu o duc bine sau greu, știe numai Dumnezeu
Nu mai scriu nicio scrisoare și inima rău mă doare
Și mă uit lung în drumul mare, cu ce le-am greșit eu oare?
Nu mai scriu nicio scrisoare și inima rău mă doare
Și mă uit lung în drumul mare, cu ce le-am greșit eu oare?
Nu-i chem să le cer ceva, mă descurc cum oi putea
Îi chem că mi-e dor de ei, că sunt copilașii mei
Îi iubesc pe fiecare, chiar de nu-mi dau ascultare
Îi chem că mi-e dor de ei, că sunt copilașii mei
Îi iubesc pe fiecare, chiar de nu-mi dau ascultare
Adunat-am câțiva lei să merg la copiii mei
Să-i văd, Doamne, cum trăiesc, dorul să mi-l potolesc
Să-mi treacă de drag și dor și apoi, Doamne, pot să mor
Să-i văd, Doamne, cum trăiesc, dorul să mi-l potolesc
Să-mi treacă de drag și dor și apoi, Doamne, pot să mor
Sensul versurilor
Un părinte își exprimă dorul profund pentru copiii săi care au plecat de acasă. Reflecția asupra relației și sacrificiile făcute pentru ei sunt teme centrale, culminând cu dorința de a-i revedea înainte de a muri.