Sărăcie, Sărăcie,
Blestematu-te-am eu oare
Când cu buza-ţi arzătoare
Sărutai gâtul şi fruntea
Şi de mână mă duceai
Ca să trec în grabă puntea
Unui trai de vijelie,
Sărăcie, Sărăcie?..
Sărăcie, Sărăcie,
Să fii binecuvântată;
Fără mamă, fără tată,
Dus de viţii, dus de rele,
De-ai desfrâului iuţi cai,
N-am mânjit zilele mele
Bându-ţi apa ta sălcie
Sărăcie, Sărăcie!.
Sărăcie, Sărăcie,
Cu-al tău vin plin de acrime
A avuţilor lungi crime
Le-am udat şi blăstămat
Şi sărac, purtat de grijă,
De puternici insultat,
Pentr-un ţel viaţ-am dat..
Ducând fruntea cu mândrie,
Sărăcie, Sărăcie!.
Sărăcie, Sărăcie,
Ai păzit a mea onoare
De ispita-nşelătoare
Şi de viţii ai păzit..
Când prin glasul lung de spijă
Anunţa-vor c-am murit,
Ca un geniu mult iubit,
Chipul tău deasupra-mi fie
Sărăcie, Sărăcie!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o relație complexă cu sărăcia, văzută atât ca o sursă de suferință, cât și ca un gardian al onoarei și un catalizator pentru sacrificiu. Vorbitorul își exprimă ambivalența față de sărăcie, recunoscând rolul ei în protejarea valorilor sale.