Constantin Michael-Titus – Și Dacă

Și dacă ai venit cuminte să-ți iei locul păstrat
de sufletele ce se întâlniseră dar n-au vorbit;
și dacă te-ai simțit ca de când lumea în brațele
ce nu s-au strâns odată,
și dacă buzele ți-au tremurat de aceeași pasiune
când ele reveneau de peste ani chiar fără amintire,
și dacă ți-a fost cald și bine în brațele
ce nu te-nconjuraseră vreodată,
și dacă inima a stat în loc o clipă
pentru ca ritmul ei să-mbrace tinerețea,
și dacă în lumina ochilor ce te priviseră odată
cu durerea tinereții, ai regăsit cuțitul ce pătrunde
inima adânc,
și dacă istovită ți-ai alintat iubirea pe pieptul
ce te-așteptase fără știrea lui,
și dacă fericirea ta te doare și inima
vibrând te sfâșie în două
și dacă plâng de fericire iar sângele
îmi strigă-n vene și se roagă ție,
și dacă pe un piedestal împarți, zeiță,
fericirea între seninul cerului și ruga mea,
și dacă eu sunt visul care crește
și te îmbracă, te dezbracă, te sărută
și te poartă-n alte lumi,
și dacă totul nu se poate explica nici chiar
de magii înțelepciunii,
nici de nebuni și nici de sfinți,
și dacă nu-i adevărat nimic
decât pentru noi doi și Dumnezeu ca martor,
înseamnă că-i adevărat că uneori eternitatea
se transformă în iubire,
ca floarea ce ajunge să-nflorească decât în suflet,
undeva ascuns
și numai câteodată.