Aseară L-am văzut pe Dumnezeu.
Deretica prin cer
ca printr-o casă.
Făcea cu mâna printre nori,
poiene și răzoare;
și ca să nu mai fie
albastru-brun prea simplu,
scotea din sac
un pumn de stele
și-l presăra
pe larguri și răzoare.
În clipa-aceea-am vrut să văd icoana
de-I semăna sau nu lui Dumnezeu,
dar
n-aveam ochi.
El îmi scăpase-n grabă
praf de lumină
între gene.
Am vrut să fac cucernic semnul crucii
și-am vrut să-mi simt tot trupul;
nu l-am găsit.
Iar dreapta mea
ținea tot globul omenirii.
Am vrut să-l simt pe Dumnezeu mai bine,
cu buzele să-I pipăi urma-n cer,
dar umbra mea se așternuse
de mai-nainte-n drumu-albastru,
pe unde-avea să-Și pună pasul
Cel care-avea de mii de ani
urme lăsate pe piroane.
Sensul versurilor
Piesa descrie o întâlnire mistică cu divinitatea, o revelație personală în care eul se contopește cu sacrul. Naratorul experimentează o transformare profundă, pierzându-și simțurile fizice și conștientizând legătura sa cu întreaga omenire.