Într-o casă foarte mare,
Pe o masă mare, o căsuță,
În căsuță, o măsuță,
Pe măsuță, o căscioară,
În căscioară, o măscioară,
Pe măscioară, o călimară.
La măscioară stă și scrie
O figură cu-o statură
cât un ac de gămălie.
Pe albul peretelui,
În lumina soarelui,
Scrie, vezi, și umbra lui.
Are prostul obicei,
(Nu se teme că i-l iei!)
Când se uită gură-cască,
Uită piciul să clipească.
Pe albul peretelui,
În lumina soarelui,
Cască, vezi, și umbra lui.
Însă când se face noapte,
Toate umbrele dispar
În peretele de var.
N-ai la tine o lanternă?
N-ai la tine-un… felinar?
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă fantastică într-o casă mare, populată de elemente miniaturale și o figură care scrie. Umbrele dispar odată cu venirea nopții, iar naratorul întreabă dacă cineva are un felinar, sugerând o nevoie de iluminare în întuneric, atât la propriu, cât și la figurat, amintind de inocența copilăriei.